Lunile de iarnă au trecut ca un fum. Binecuvântata odihnă a țăranului mi-a lăsat timp ca să lenevesc câteva ore pe zi; acum puține lucruri îmi mai ocupau brațele. Făceam de mâncare și-i duceam și bătrânei, îi aprindeam focul în sobă și, uneori, ne mai petreceam timpul discutând, dar ce putea ea să-mi spună și ce puteam eu să-i spun?

Era o femeie simplă, nu citise la viața ei nicio carte și nici nu călătorise nicăieri. Lumea ei era foarte strâmtă; anii trecuseră peste ea în aceeași rutină zilnică, aceleași obiceiuri. Grădina de legume, livada, ogorul cu toate lucrările lui… vaca și restul animalelor.

Poți să trăiești mult, chiar și 99 de ani, dar, dacă lumea ta e strâmtă și dacă singurul tău drum este cărarea bătătorită dintre grajd și casă… se mai cheamă oare că ai trăit?

Bătrâna mă iubea, se atașase de mine și-mi spunea că sunt fiul ei.

Văzând-o atât de nevolnică și distrusă de boală, îmi aminteam cu remușcare de mama, singura ființă care mă iubise din tot sufletul ei, iar eu o abandonasem ca un nemernic și-o lăsasem să-și petreacă ultimii ani ai vieții în singurătate.

De aceea o iubeam pe bătrână. Încercam să revărs asupra ei tot respectul și dragostea pe care i le răpisem adevăratei mele mame, Dumnezeu s-o odihnească!

Tabita era fericită când mă vedea atât de atașat de mama ei și poate din pricina asta dragostea ei devenea tot mai blândă, mai calină, mai cuprinzătoare. Era un târg cinstit: eu eram blând cu mama ei, iar Tabita era blândă cu mine.

În perioada aceea am reînceput să merg la biserică. Dumnezeu fusese bun cu mine și îmi oferise ceva mai prețios decât fericirea. Pacea!

Cum să nu fi recunoscător pentru așa ceva? Duminică de duminică ne îmbrăcam frumos și mergeam cu mașina până la biserica de la marginea orașului. Rămâneam întotdeauna până la sfârșitul slujbei, deși nu mai gustam cu aceeași plăcere cântările preoților.

În restul zilelor de iarnă deprinsesem încă un obicei: Nas Rece era un câine de talie mare, iar lanțul de la gât n-o făcea deloc fericită, așa că am cumpărat o lesă și am început să facem împreună lungi plimbări prin frig de-a lungul șoselei.

Cățelușa înnebunea de fericire ori de câte ori mă vedea apropiindu-mă cu lesa în mâna. Da, era timpul pentru o nouă călătorie! Noi aventuri, noi mirosuri… și, desigur, mașini la care să latri. Bucuria ei era molipsitoare și mă făcea să zâmbesc.

Era inteligentă! Învățase foarte repede să meargă la pas. Uneori mă mai opream brusc și-i spuneam pe un ton șăgalnic:

Nas Rece, ia vino tu încoace!

O îmbrățișam și o strângeam tare de tot în brațe, cât de tare puteam. Ea scheuna de bucurie și mă lingea pe obraz. În ființa aceea cu patru picioare totul era doar bucurie turbată și prietenie dincolo de orice rațiune. Eram Dumnezeul ei și mă iubea pentru că mă iubea. Era înscris în genele ei să mă adore și, recunosc, îmi plăcea să fiu adorat.

Fidelitate până la capăt! Loialitate!

Femeile pe două picioare nu sunt așa. Ele te iubesc dacă le iubești. Te strâng în brațe dacă le strângi în brațe. Totul are un cost. Îmi dai, îți dau!

Nas Rece, cățea fiind, mă iubea exact așa cum eram! În ea sălășluia doar iubire pură, din vârful botului până în vârful cozii. Oh, și-ar fi dat chiar și viața pentru mine, știam bine asta!

Prin luna mai însă, treburile de pe lângă casă și-au reluat cursul lor firesc, iar plimbările noastre s-au mai rărit. Într-una din ultimele noastre plimbări, Nas Rece s-a tras înapoi, s-a smuncit și și-a scos frumușel gâtul din lesă. Era liberă! În momentul acela și-a dat arama pe față!

Hau!

Niciun „hau”! am spus, încercând să mă apropii. Dă capul încoace! Acum!

Mergea îndărăt și se uita când la mine, când la lesă. Apoi s-a întors și și-a luat valea!

Abia în clipa aceea am înțeles că până și cățelele pot fi trădătoare, până și ele au limitele lor! Fidelitate? Pe dracu’! Atașament, dragoste? Da, vezi să nu!

Am rugat-o cu cea mai blândă voce să vină înapoi. Nimic! Apoi rugămințile s-au transformat în ordine ferme. Tot nimic! Am alergat după ea până când m-a luat amețeala și am simțit că-mi crapă inima, dar… Nas Rece nu era fumătoare!

Am urmat înjurături și blesteme. I-am luat la rând toate neamurile, toate javrele de cățele și toți dulăii ei, până la al patrulea neam. Strămoșii i se răsuceau în morminte, însă ea lua totul așa, ca pe o glumă; păstra distanța și mă privea cu limba scoasă.

Atunci mi-am jucat și ultima carte: i-am promis slănină afumată la întoarcerea acasă.

S-a gândit ea ce s-a gândit, după care mi-a răspuns tranșant:

Ham!

S-a întors frumușel, mi-a arătat ce avea sub coadă și dusă a fost. Gata! Totul se terminase între noi!

Și tu, Nas Rece! am șoptit cu amărăciune. Toate sunteți la fel!

Pentru prima oară în ultimele luni am plecat spre casă de unul singur, iar starea mea de spirit nu era dintre cele mai bune.

Am deschis înfuriat porțile, am sărit în mașină și am pornit la vânătoare. A durat mult! Am ajuns-o din urmă pe șosea și am încercat s-o iau cu frumosul. Nas Rece mi-a zâmbit canin și a scos din nou limba la mine. Trebuie să recunosc că avea o dantură impecabilă.

Am simțit că o urăsc din tot sufletul și am lăsat deoparte mănușile. Am înjurat-o din nou de morți, și de răniți, și de tot neamul ei de la lup încoace, dar – în general – femeile nu prea reacționează pozitiv la astfel de abordări.

În cele din urmă mi-au cedat nervii. Am tras mașina pe dreapta, în afara șoselei și mi-am aprins o țigară.

Uite ce înseamnă dragostea femeilor! mi-am zis turbat. Se folosesc de tine, te storc ca pe-o lămâie, apoi îți arată coada și te lasă plângând în urma lor! Cățele ordinare! ”

Am scos capul pe geam și am urlat din toți rărunchii:

Nu mai am nevoie de tine, sac de purici! M-ai auzit, curvă nerecunoascătoare? Dacă-mi pici în labă, o să fie vai și-amar de pielea ta! Mai bine fugi!

Dar cu cine te cerți, tinere?

Am întors capul speriat.

Ferma Tabitei era aproape izolată. O singură casă mai exista pe acolo, la vreo cinci sute de metri de noi. Stăpâna casei era o văduvă de vreo șaptezeci de ani, o fostă învățătoare.

Încearcă să nu-ți faci de lucru cu ea! mă avertizase cândva Tabita. Vecina noastră, unica noastră vecină, nu știe de glumă.

Acum mă uitam la ea și ea se uita la mine.

Mă scuzați, doamnă! Cu câinele vorbeam. N-am știut că…

Frumos vocabular, tinere! a spus ea privindu-mă țintă.

Era o femeie cu niște ochi care treceau prin tine ca razele X. Trăia uitată de lume în căsuța ei de lângă șosea. Lumea ei era… ea însăși și vreo două duzini de găini outoare. De fapt, habar n-aveam cum o cheamă pe unica noastră vecină.

Câinele acela negru este al dumnitale? m-a întrebat ea pe un ton inchizitorial.

A fost! am spus eu, trăgând anemic din chiștoc, apoi m-am fript la buze și m-am înecat cu fumul.

Ce-ar fi să pleci de aici? a adăugat ea cu o față scârbită. Nu-mi plac golanii!

M-am făcut mic la volan, ca să evit privirea acelei scorpii. Mama mă învățase întotdeuna că trebuie să fii în relații bune cu toți vecinii, așa că cea mai bună politică era să-mi țin gura și s-o șterg repejor de acolo.

Femeia mi-a întors spatele și a plecat. Era momentul să plec și eu. Am întors cheia în contact și… nimic! Am încercat iarăși, dar degeaba. Baba aceea cu căutătură ei rea mă deochease. Motorul mașinii dădea rateu după rateu. Am privit indicatorul de benzină. Zero!

Pornisem la vânătoare atât de înfocat încât uitasem de acel mic amănunt.

De data aia n-am mai înjurat. O stare de calm nefiresc m-a cuprins, m-a înconjurat ca o bulă protectoare. Am înțeles pe loc că sunt un dobitoc și am acceptat asta cu seninătate.

Am încuiat mașina și am pornit calm spre casă. Știam că pe undeva, prin șopru, exista o canistră plină cu benzină. Privirea mea a cercetat indiferentă unul din panourile publicitare de pe marginea drumului. Mesajul era încurajator:

TRANZACȚIONEAZĂ CHIAR ACUM LA FOREX!

UITĂ DE GRIJA BANILOR, UITĂ DE FACTURI!

TRĂIEȘTE-ȚI VIAȚA LA MAXIM!

DESCHIDE ACUM UN CONT GRATUIT ȘI VISUL TĂU VA DEVENI REALITATE!”

forex-este-un-mare-cacat

Oare ce-o fi însemnând „Forex”? am mormăit, privind cu interes afișul. Nu contează! O să aflu după ce-o omor pe Nas Rece! Te omor, cățea, fir-ar tu să fii, și după aia îți fac respirație gură la gură și apoi te omor iar. Nimeni nu m-a alergat niciodată în halul ăsta! Ești moartă! Da, da… așa am să fac! Apoi mă apuc de tranzacționat la Forex și o să mă umplu de bani! Sper să câștig suficient cât să-mi cumpăr alt câine. Unul cuminte și ascultător! Când îi spun „Vino!” o să vină și când îi spun „Du-te!” o să se ducă! Și o să fie neapărat câine, nu cățea! Cățelele aduc ghinion!

Când am ieșit din șopru cu canistra de benzină în brațe, cine crezi că statea cuminte în curte, chiar lângă lanț? Cine oare?

Nas Rece a împins cureaua cu botul și a început să scheune.

Cât de fățarnică ești! mi-am zis, privind-o cu niște ochi ucigași. Știi exact pe ce butoane să apeși! Chiar știi!”

Nas Rece, am mârâit, îți dau o veste proastă: n-o să mai pupi degrabă plimbări de-a lungul șoselei, nici cu lesă, nici fără lesă!

A făcut semn din cap că mă înțelege și mă aprobă. M-am apropiat și am legat-o. A pufnit nițel din nas, de parcă ar fi vrut să-mi zică: „Ești zărghit? De ce miroși în halul ăsta a benzină! Pleacă, te rog! Doar știi bine că am nasul sensibil!”

Am lăsat-o în plata Domnului și am pornit spre poartă. Mai aveam doar două lucruri importante de făcut pe ziua aceea: să aduc mașina înapoi acasă și apoi să deschid laptopul și să aflu cu ce se mânca Forex-ul.

Peste ani aveam să-mi regret amarnic curiozitatea, dar – în momentul acela – singurul nelămurire din mintea mea era unde aveam să depozitez toate teancurile de bancnote pe care Forex avea să le reverse peste mine.

Chiar dacă sunt țăran, mi-am zis rânjind, am totuși și punctele mele tari: învăț repede, sunt talentat… perseverent! Am o minte deschisă! Și, desigur, mai am și câteva zeci de mii de dolari în bancă care stau acolo nefolosiți! Hai, Tiberiu, să tranzacționăm! Cât de greu poate să fie?

* * *

Și? întreabă Eva zâmbind. Ce este Forexul?

Un căcat! îi răspund dezgustat. Un mare căcat!

Fata oftează și alege cu grijă un os. Îl așează peste grămăjoara de oase de lângă ea și mănâncă în tăcere restul peștelui.

Instructivă definiție! spune ea sec. Te-ai gândit vreodată să îmbrățișezi o carieră în învățământ?

Da, m-am gândit! De fapt, de multe ori mi-am zis că am cu adevărat stofă de profesor. Am un har special: știu să explic în termeni simpli lucruri complicate.

Deci Forexul este un mare căcat?

Asta-i varianta scurtă! o lămuresc eu zâmbind. Varianta lungă este că… Forex este… o soluția ideală de a pierde foarte mulți bani într-un timp fantastic de scurt. Știi că în lume există burse de mărfuri, burse de valori, de acțiuni. Forex-ul este și el tot un fel de bursă, dar se ocupă numai și numai cu valute. Denumirea vine de la Foreign Exchange. Prescurtat: FOREX.

Și mai departe? Cum tranzacționezi?

Dacă tu crezi că o monedă va crește ca valoare, atunci o cumperi repede. În caz contrar, o vinzi repede.

Nu prea înțeleg! surâde fata. Explică-mi și mai simplu!

Mă uit mirat la ea. Pun pariu că e foarte familiarizată cu bursele și acțiunile. Probabil că încearcă să mă ia din nou peste picior. De fapt, sunt convins!

Există un program special pentru tranzacționare, spun răgușit. L-am instalat pe laptopul meu chiar a doua zi, după ce am văzut panoul publicitar. Între tine și bursă, există un intermediar numit broker. Ca să poți să joci, trebuie mai întâi să-ți deschizi un cont la brokerul pe care-l alegi. După aia virezi o sumă de bani în cont și… gata! Nu mai stă nimic între tine și… falimentul tău.

Deci până la urmă este totuși un joc de noroc ca la ruletă? Sau… ca la zaruri?

Brokerii spun că nu! Dar e, totuși, un joc. E ca și cum ai da cu banul. De exemplu, alegi perechea de valute euro-dolar și, dacă tu crezi că euro se va întări față de dolar, deschizi o tranzacție și cumperi euro. Te uiți la grafic și-ți spui că mergi la sigur. Îți spui… că e vorba de o știință. Că e matematică… O știință a probabilităților. Și investești! Brokerul preia comanda ta, își oprește comisionul… și tu aștepți ca lucrurile să se întâmple așa cum ai prevăzut.

Dar pierzi! Pierzi întruna, iar și iar! E drept, uneori Satana se mai uită în altă parte și se întâmplă să și câștigi. Atunci prinzi curaj și ridici miza, investești o sumă și mai mare. Apoi graficul se duce naibii în sens opus și pierzi tot câștigul, plus o parte din banii tăi. Cam așa funcționează lucrurile, de cele mai multe ori.

În materie de burse și tranzacționare, peștii cei mari sunt băncile și îi înghit pe cei mici, pe fraierii ca mine. Dar eu n-am știut asta pe atunci, ci am luat-o în serios. Am început să studiez tot mai mult despre Forex, tot ce îmi cădea în mână: cărți, manuale, articole… Petreceam ore în șir, îndeosebi nopțile, învățând despre instrumentele Forexului.

Are și instrumente?

Tot felul! Sunt… liniile de trend, nivelele lui Fibonacci, funcții de retragere și pivoți sau – altfel spus – niște căcaturi! Dar căcaturile acelea mi-au mâncat vreo doi ani din viață! Pierdeam întruna bani și-mi ziceam mereu c-o să-i recuperez însutit, dar mă îmbătam cu apă rece.

De ce nu te-ai retras și gata?

Pentru că abia atunci mi s-ar fi năruit toate planurile! Ajunsesem să construiesc castele în Spania, deja visam cu ochii deschiși! Mi se urâse de viața la țară și vedeam doar milioanele de euro pe care urma să le câștig! Vedeam croaziere de lux în Caraibe, cumpărături prin cele mai simandicoase magazine din Paris și chiar safari-uri la vânat struți prin savanele Africii. Visam cu ochii deschiși și exact pe asta se bazează brokerii: pe visele tale! Ei te îndeamnă să continui, te îndeamnă să nu abandonezi, te încurajează…

Indiferent dacă tu câștigi sau pierzi, ei vor câștiga întodeauna. Din comisioane! Brokerii nu pierd niciodată și exact de aia își fac atâta publicitate și te îndeamnă să nu-ți pierzi speranța, să investești iar, să riști și mai mult.

Ce-i drept, la început am fost prudent și am câștigat mai des. Uneori 50 de euro, alteori 150 de euro, ba chiar 300 de euro! Să câștigi astfel de sume în 2-3 minute poate să ia mințile oricui. Apoi – BANG! – pierdeam 400 de euro. Și o luam de la capăt. Mult timp irosit, multă energie… nervi!

Când a început povestea cu „sunt cel mai tare investitor la bursă”, aveam în bancă vreo 32 de mii de dolari, care stăteau acolo și mucegăiau. Tabita știa de ei și chiar refuzase să primească o parte. Îmi spusese că sunt banii mei și cu asta basta. Cheltuisem ceva cu nunta noastră modestă, un fleac, acolo.

Restul erau banii mei! Erau cheia care aveau să-mi aducă milioane!

Am avut, totuși, destulă minte ca să nu mă avânt prea tare. La început am depus în contul brokerului doar 10 mii de dolari.

Pas cu pas, zi după zi, reușisem să transform cei 10 mii de dolari în 11 mii și apoi, cu o lovitură norocoasă, în 13 mii, dar tot mi se părea că înaintez prea încet. Unde erau milioanele mele? Câți ani mai trebuiau să treacă?

Am forțat nota și – în mai puțin de 3 luni – contul meu ajunsese la aproape 15 mii de dolari, dar tot degeaba. Suma din cont era prea mică! Nu puteam să mă hazardez și să joc așa cum voiam, adică la mize mari. Am mai scos din bancă alte 10 mii și le-am depus repede în contul firmei de brokeraj. Acum, cu cei 25 de mii de dolari, am început să risc din ce în ce mai mult, la mize tot mai mari.

Apoi a sosit primul meu duș rece! Am pierdut trei mii de dolari în mai puțin de un sfert de oră.

Mi-am lins rănile câteva zile și m-am ținut cât mai departe de platforma de joc, deși brokerul începuse să mă sune și să-mi dea fel de fel de sfaturi. L-am băgat în pizda mă-sii și am închis contul, apoi am deschis alt cont la altă firmă.

Îmi rămăseseră 22 de mii de dolari și la aceștia s-au adăugat și restul de 10 mii pe care-i mai aveam în bancă. După cum vezi, am pus totul la bătaie, dar mi-am căutat un broker mai puțin pisălog de la o casă de brokeraj din Londra.

Am început să joc din nou pe sume modeste și banii au reînceput să se adune încetul cu încetul. Eu îți spun povestea pe scurt, dar toată chestia asta a durat aproape doi ani.

De la 32 de mii de dolari am coborât la 27, apoi am riscat nebunește și am ajuns la 43 de mii de dolari. Era aproape suma cu care vândusem casa mamei. Cel mai cuminte lucru ar fi fost să spun „Stop” și să retrag toți banii, dar… odată ce ai dat de gustul Forex-ului, nici dracu’ nu te mai scapă. Lăcomia începuse să-și scoată capul la iveală.

Eva începe să zâmbească tot mai tare, dar nu scoate niciun cuvânt.

Câștigam! reiau eu oftând. De ce să mă fi retras? Ca să… ce? La ce-mi foloseau 43 de mii de dolari când eu voiam 430 de mii? Și – mai târziu – peste un an sau doi, voiam 4 milioane, ba chiar mai mult!

Însă obsesia mea nu a trecut neobservată.

Ce tot faci tu acolo? m-a întrebat într-o zi Tabita.

Începusem să-mi neglijez treburile casnice, de zi cu zi. Mintea mea nu mai era acolo! Tabita devenise doar o umbră care apărea și dispărea din preajma mea. Mă-sa devenise o cantitate neglijabilă. Cât despre Nas Rece, ea exista doar dimineața și seara, când mergeam să-i arunc repede mâncarea și apoi fugeam din nou la graficele mele de pe ecran.

Mâncam în fața laptopului fără să mai simt gustul mâncării. Ochii mi se înroșiseră! Orele se scurgeau pe nesimțite! Comparam graficele de evoluție valutară, mânuiam mouse-ul și recalibram fin instrumentele, corectam cu finețe fiecare eroare. O întrerupere temporară a semnalului de internet sau o pană de curent puteau fi adevărate dezastre. Inima îmi zvâcnea la fiecare mișcare bruscă a graficului!

Devenisem tot mai nervos și, cum nu mai puteam să beau, reîncepusem să iau calmante. Seara mă despărțeam cu mare greutate de laptop. Trebuia să iau somnifere ca să pot să dorm, iar în puținele ore de somn visam grafice, indicatori și trenduri valutare.

În ziua când am ajuns la 50 de mii de dolari, am închis calculatorul, am ieșit afară și m-am așezat pe treptele de la intrarea în casă.

Eram fericit! Îmi găsisem scopul în viață: aveam să fac bani din NIMIC! Aia avea să fie viața mea!

Eu, omul care săpasem șanțuri toată viața mea ca să pun pâinea pe masă, descoperisem acum gâsca cu ouă de aur! Eu, țăranul care coseam iarba, pliveam de buruienile din grădina și râneam gunoiul din grajdul vacii, devenisem un geniu financiar. Drumul meu avea să fie asemenea unei stele luminoase care brăzdează văzduhul. Dar nu o stea căzătoare! Oh, nu!

Dumnezeule, mi-am zis, niciodată nu mi-am dat seama cât de simplu era! Nu e nevoie să faci nimic concret, ca să câștigi bani. Nici măcar nu e nevoie să muncești!

Brutarii fac pâine, zidarii construiesc case, grădinarii își câștigă bănuțul cu sudoarea frunții, robotind sub un soare aprig pentru niște amărâte de legume.

Proști! Cu toții sunt niște proști! Dacă ar știi și ei cât de simplu este… Dar ei nu știu nimic! Secretul, marele secret este că… poți face bani din nimic!”

Și în momentul acela am ridicat capul și m-am uitat în jur. Peisajul era deprimant. Octombrie! Peste doar două luni urma să împlinesc 37 de ani. Când naiba trecuse timpul atât de repede?

Dar nu conta! Milioanele mele erau acolo, după colț și mă așteptau. Tot ce aveam de făcut era să întind mâna și să le culeg.

Hau!

Nas Rece a ieșit din cușcă. Înainte obișnuiam s-o spăl și să-i periez părul lung. Acum n-o mai făceam de mult, iar blana ei lungă era murdară și încurcată. M-am apropiat de ea și am mângâiat-o pe creștet, apoi mi-am retras mâna scârbit. Era jegoasă și avea purici. Se scărpina! Avea răni după ureche de la atâtea scărpinături, se vedea sângele.

50 de mii de dolari! mi-am repetat în gând satisfăcut.”

Ai să trăiești ca o regină! am asigurat-o cu voce tare pe Nas Rece. Și o să-ți fac o cușcă nouă și frumoasă, din lemn de brad. O s-o vopsim în culoarea care-ți place ție. Și o să mănânci doar pulpe de pui dimineața, la prânz și seara! Și-o să te iau cu mine în Caraibe! Promit! Pe Tabita o s-o lăsăm acasă, ca să mulgă vaca.

Ham!

Nas Rece mă înțelegea. Am adus din șopru cada de plastic în care obișnuiam să-i fac baie, apoi m-am dus în casă și am pus niște apă la încălzit. Jumătate de oră mai târziu îi făceam baie.

Stătea cuminte și nemișcată, blândă ca o mielușică. Fericirea se citea pe fața ei și după ce s-a scuturat de apă și am șters-o cu prosopul, am mângâiat-o minute în șir și-am strâns-o tare în brațe.

Ce dracu ai de ești atât de slabă? am certat-o. Doar mănânci pe săturate și dimineața, și seara. Nu-ți mai place pâinea cu lapte? Ce vrei mai mult? Nas Rece și-a băgat botul sub palma mea. Ah, am continuat râzând, vrei mângâiată? Ai dreptate, fată! Recunosc, nu te-am mai mângâiat cam de… mult timp. Dar să știi că tot ce fac, pentru voi fac. Pentru Tabita și pentru mama noastră și… pentru tine! O să vezi ce viitor frumos o să avem! Uite, ca să vezi că nu-s supărat pe tine, îți dau jos cureaua de la gât și poți să zburzi cât vrei, dar numai aici, în curte! Ai înțeles? Să nu te pună păcatul să sari gardul, da?

Când s-a văzut liberă, Nas Rece a înnebunit pe loc! A dat rotocoale în jurul meu de câteva ori, apoi a fugit pușcă pe alee și de acolo – fir-ar a dracului! – a sărit gardul și a dispărut peste câmpuri.

Nu știu care dintre noi doi e mai prost! am zis cătrănit. În fine… 50 de mii de dolari! Asta-i tot ce contează!

 

Ai citit un fragment din volumul 6 al cărții „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” de Uirebit

Dacă ți-a plăcut, dă-i un share pe Facebook sau Twitter!

Dacă nu ți-a plăcut, înjură-mă mai jos!

Spune-le și prietenilor tăi despre acest articol!