Ce am învățat cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei?

Dimineața, pe la 9, m-am prezentat la locul convenit în costum „de scandal” și mi s-au înmânat câțiva saci din plastic și o pereche de mănuși de protecție. Apoi… la treabă, Tiberiu!

M-am bucurat că eram singur în zona repartizată. Puteam să lucrez liniștit, fără să fiu nevoit să port discuții de complezență.

Peste parcarea de la intrarea în oraș parcă plouase cu gunoaie. Boscheții, iarba înaltă de la marginea drumului… totul era „botezat” cu mizerie și deșeuri.

În trei ore, am adunat cam opt saci plini cu diverse porcării. Într-o parcare, turiștii aruncă de toate. Topul arată cam așa:

– tacâmuri și farfurii din plastic;

– pamperși (folosiți, evident);

– pungi din plastic de toate mărimile și culorile;

– Bidoane din plastic (PET-uri) de toate neamurile;

– chiștoace;

– Lingurițe de plastic pentru cafea și muulte pahare.

Concluzia?

Dacă nu găsim rapid o soluție pentru reciclarea 100% a plasticului, o să ne ia dracu’ pe toți! O să ajungem să înotăm în deșeuri de plastic. Sau o să dăm foc deșeurilor și-o să ne otrăvim cu totul puținul aer care ne-a mai rămas.

Nu-i de glumă, oameni buni…

Viitorul nu sună bine.

Banii mei nu sunt buni

Acum trei zile am căutat pe net anunțuri cu profesori de limba română și am contactat vreo șapte pe email întrebându-i simplu: cât m-ar costa corectarea gramaticală a 530 de pagini (atât are cartea mea).

Nici până acum n-am primit vreun răspuns.

E clar: banii mei nu-s buni.

Actualizare:

Am reușit, până la urmă, dar prin conversații telefonice.

Concluzie: Telefonul „bate” emailul.