Încerc să creez o listă cu cei mai buni bloggeri literari din Romania și-mi place să vizitez adesea blogurile respective.
E adevărat, uneori se mai întâmplă și comentez, dar numai dacă găsesc ceva interesant sau dacă nu sunt de acord cu anumite chestiuni pe care le găsesc expuse.
La urma urmei, bloggerii sunt tot oameni, deci vor o mică răsplată pentru munca lor: vor comentarii.

Da, dragă viitorule blogger!
N-o să te îmbogățești niciodată din articolele pe care le scrii (nici în domeniul recenziilor de cărți, nici în alte domenii), așa că singurele satisfacții de la sfârșitul zilei vor fi comentariile vizitatorilor (bune, rele, albe, maro… nu contează).

Însă, așa cum eu reacționez uneori ciudat la recenziile negative, mai există și bloggeri care au impresia că:

A comenta = A scrie ceva laudativ

Nu, bre, trezește-te!

Ai postat ceva în spațiul public, deci nu-i obligatoriu ca toată lumea să te pupe în cur și să te ridice în slăvi. Fii pregătit și pentru apariția lui Gică Contra sau Viorica Contra (variantă apreciată mai mult de bărbați).

Deunăzi eram pe blogul cuiva care tocmai recenzase o carte de vreo 300 și ceva de pagini și susținea că romanul „i-a asigurat câteva ore de lectură bună”.

După afirmații de genul:

  • „am închis ochii în dreptul fazelor care mi s-au părut un pic forțate”,
  • „nu m-am agățat de ceea ce mie se părea că scârțâie ușor”
  • „intuiam cumva finalul”

persoana încheie cu un apoteotic „E un roman construit bine”, apreciere care m-a lăsat cu gura căscată.

Chiar așa? 300 de pagini in „cateva ore”?

Un roman construit bine la care-i intuiești finalul?

Exact asta i-am și scris.

Răspunsul nu s-a lăsat așteptat:

„Eu vă vad de câteva zile pe toate blogurile. Si mereu deghizat în Gica Contra.”

Să-mi fut una! Cât de nemernic pot să fiu!

Primul pas a fost să mă dezabonez de la blogul cu pricina, ca să nu risc să devin pisălogul cuiva.
Apoi am fost a dracului de tentat să mă dezabonez și de la toate celelalte 37 de bloguri la care sunt abonat.

Nu-i așa? Ce rost mai are? Ce să mai caut eu în mediul online?

Sunt doar un troll frustrat care le caută oamenilor nod în papură! Aș face un pustiu de bine tuturor dacă aș merge să mă ascund pe undeva. Problema e la mine!

Și tocmai când mă pregăteam să deschid dulapul și să intru, BANG!, primesc o nouă urecheală:

„Am văzut astăzi două comentarii negative și nu stiu de unde vin.
Din convingerea că ai scris o carte bună și nu ești citit sau din dorința de a discuta despre cărți?”

Era momentul în care trebuia fie să plâng, fie să mă tăvălesc pe jos.

Bloggerița aceea are dreptate sută la sută: chiar sunt un frustrat (dar care scriitor debutant nu este? Arată-mi unul!) și un neavenit (am scris un comentariu negativ, deci sunt un om rău, un troll, o muscă-n lapte).

Concluzia mea după toate astea?

Dragă Urebit, economisește-ți energia!
Las-o mai moale cu comentariile, părerile, opiniile… Ce-i cu tine, omule? Tu chiar nu vezi că ești negativ? Da, omule, ești nașpa!
Scrie-ți dracului terfeloaga ta de carte sau, și mai bine, citește o carte bine construită! Uite, de exemplu, ai putea să citești „Soția bancherului” de Cristina Alger.
Și, un ultim sfat: Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vizita blogurile altora!

Vizitează-l doar pe-al tău, troll-ule nenorocit și frustratule ce ești!

Marș în dulap!

Stai! Ia și laptop-ul cu tine!

Actualizare de ultimă oră / Drept la replică

Rar mi-e dat să văd atâta deșteptaciune

Draga domnule author, îți foarte multumesc pentru frumosul articol. Mă simt specială. Mai ai un articol „dăjdept” inspirat dintr-un alt articol publicat și el în sfera aia a mâncatorilor de rahat unde, dă-mi voie să îți spun, te învarti și tu.

Si pentru bijuteria aia de carte a ta, tot de prostii pe care tu încerci să îi discrediteziai nevoie.

Inițial, recunosc, m-am gândit să profit de faptul că am cartea ta și să o citesc. Dar nu am timp de pierdut cu orice carte, indiferent de cat de buna ar fi ea, scrisă de un om care poartă ochelari de cal.

Iti doresc mult succes in mancatoria de rahat pe care o promovezi. Si spor la scris! Poate găsești și tu subiecte. Sau poate înveți și tu de la altii.

Acea blogarita.

Ai dreptate sută la sută, Anca:

  • ești specială;
  • mă învârt în sfera mâncătorilor de căcat;
  • cartea mea este o bijuterie;
  • învăț permanent de la alții.

Ai punctat de minune 🙂


ACTUALIZAREA ACTUALIZĂRII

Întrucât nu am (deocamdată) acordul Ancăi să iau cu Copy/Paste cel de-al doilea mesaj pe care mi l-a trimis, o să vă fac doar un scurt rezumat cu ideile principale:

1. S-a semnat acordul de pace și Anca a recunoscut roșind că sunt un bărbat fermecător!
(Urale, ovații, căciuli aruncate în văzduh!)

2. De acum încolo, eu și Anca suntem prieteni la cataramă. M-a rugat chiar să o însoțesc ca gardă de corp la Gaudeamus 2020.
(Confeti, baloane colorate, trompete!)

3. Stop, stop, că asta nu e tot! Cică mă reprimește pe blogul ei și mă așteaptă acolo cu o cafea aburindă! Ei, ei?
(Bubuituri de tun, paradă, clovni și pitici care fac tumbe!)

4. Și, cireașa de pe tort, a promis solemn c-o să-mi citească cartea și c-o să-i facă o recenzie onestă pe blogul ei!
(Pământul se zguduie! Sirenele sună! Oameni disperați fug în toate direcțiile! Se aud claxoane prelungi, copii plângând, câini care urlă!)

Vă mulțumesc pentru atenție, dragii mei! Asta a fost tot pe ziua de azi! Mergeți la casele voastre!

Totul e bine!