Blogul lui Uirebit

Locul unde fac pe deșteptu'

sedinta-autorii-debutanti-anonimi

Ședință (cu ușile închise) a Autorilor Debutanți Anonimi


– Bună ziua, dragi confrați întru suferință! Vă salut, vă iubesc și vă respect! Numele meu este Uirebit și… sunt dependent de scris! Na, c-am spus-o!

(Toți în cor)

– Bună, Uirebit!

– Știu că timpul de vorbire este limitat, așa că o să intru direct în subiect! Vă voi împărtăși câte ceva din experiența mea tumultuoasă… din puțul meu plin cu înțelepciune!

(Aplauze prelungi!)

Sunt aici ca să vă spun că…. oh, sunt atât de emoționat!

(Aplauze! Tropăituri! Strigăte de încurajare!)

Dragilor, poate că o să vă deranjeze ceea ce-o să vă spun, dar… ca scriitori de ficțiune, veți avea ocazia s-o luați în barbă fără număr”! Asta-i soarta debutantului!

Și nu contează dacă-i vorba despre editori, corectori, beta-readeri sau cititori obișnuiți. Ceea ce contează este că…

O S-O LUAȚI, FRAȚILOR!

Carțile voastre dragi vor fi disecate, discutate, luate în râs sau amintite doar ca un exemplu de AȘA NU!”!

Fie că vă place sau nu, există numeroase canale de scurgere” a opiniilor negative dinspre cititor spre voi, cum ar fi banalul email, mesajele private sau publice de pe rețelele de socializare și – Ta-taa! – recenziile de pe Goodreads, Youtube sau diverse bloguri literare.

(Rumoare în sală! Aprobări! Dezaprobări! Șoapte…)

Personal, am ajuns la concluzia că simplul act de a deschide laptopul și de a-ți scrie cartea, capitol după capitol, este un act de mare curaj!

Da, de curaj nebunesc! Scrisul este un angajament în care te implici total, o ocupație care te suge de energie și, în timp, îți va fura bucățele din suflet. Așa se explică de ce mulți dintre noi spunem cel puțin o dată în viață: Oh, mi-am pus sufletul în cartea asta!”.

Ok, dragă scriitorule debutant (și naiv), ai scris acum ultimul rând al cărții! Și, mai departe? Ce?

Te apuci s-o editezi, o dai la corectură, o așezi frumușel în pagină, poate îi construiești și o copertă extraordinară (sau nu), după care o arunci în întreaga lume, la discreția și bunul plac al cititorilor.

(Aplauze furtunoase în sală! Ovații! Căciuli și șepci aruncate în aer!)

Mulțumesc, mulțumesc! Opriți-vă! Calmați-vă! Domnișoara din fundul sălii, cea cu pulover albastru… e valabil și pentru dumneavoastră!

Lăsați-mă să continui! Așadar, acum răsufli ușurat și crezi că ce a fost mai greu a trecut. Te înțeleg, dragul meu confrate, dar nu te aprob câtuși de puțin! Sfatul meu este să-ți pui repede centura de siguranță și casca de protecție, pentru că frumusețea abia de acum începe! Ești pregătit?

Te anunț că fiecare cititor are vârsta sa, bolile sale psihice, istoricul său social și gusturile sale literare ciudate, de-a dreptul bizare. Unii iubesc la nebunie romanele științifico-fantastice, alții mănâncă romane polițiste pe pâine și alții se dau în vânt după romane siropoase… și așa mai departe.

E ok! Diversitatea este bună! Important e să te citească și pe tine, asta-i regula de aur: caută cititori, oferă-le cartea, bate-i cu cartea în cap, răpește-i de pe stradă, leagă-i, fixează-le pleoapele și obligă-i să…

(Huiduieli în sală! Sticle goale aruncate spre tribună. Poșete!)

Dar ce-aveți, fraților? Bine, poate că am exagerat un pic… Recunosc, m-a luat valul! Hai să revenim la oile… la cititorii noștri!

Chiar dacă ai norocul să te citească cineva de bună voie, să știi că următorul pas pe care-l face fiecare este să afle „Cine-i, domnule, tipul care a scris cartea? Cum arată? Ce hram poartă?” și… poate că e normal să fie așa. Da, e omenește! Așa se construiesc și fanii, și haterii”, ca să folosesc o expresie de dincolo de ocean.

Poate că vor exista câteva reacții apreciative din alea cu flori și bomboane, și mult „Doamne, ajută!”, dar nu vă lăsați amăgiți! Nu coborâți garda! Vor apărea foarte repede și reacții de invidie vis a vis de capodopera voastră! Veți primi critici atât de aspre, încât vă va ustura fundul!

(Murmure și strigăte furioase! Pantofi aruncați spre tribună.)

Dar nu sunt gay, oameni buni! Era o metaforă! Ce-aveți?

Doamne, simt prea multă energie negativă în sala asta! Prea multe frustrări! O să fiu mai scurt și mai concis!

Dragă amice scriitor debutant (și anonim), dacă nu ești pregătit să primești palme virtuale și șuturi virtuale unde-i este greu voinicului, atunci mai bine lasă-te chiar acum de scris! Vorbesc foarte serios! Cuvintele disprețuitoare și criticile răutăcioase vor fi mult mai multe decât laudele, ovațiile și baloanele colorate. Dacă nu poți să ai un zâmbet pe față în timp ce citești o recenzie dură, înseamnă că nu ești încă vaccinat și că mai ai mult de lucrat la psihicul tău.

(Se aude un răget din dreapta sălii! Uirebit tresare.)

– Criticii sunt Satana! Moarte criticilor!

– Ei, nici chiar așa, omule! Avem nevoie de critici!

– Ba nu! Sunt Satanaaa! Huooo! Și cititorii sunt Satanaaa! Și pisicile cititorilor! Și…

– Hai, mai las-o naibii! Ce pastile ai luat? Mai ai una și pentru mine? Nu? Atunci, stai jos! Acum… oh, dar ce ziceam? Aha, referitor la critici! Nu de cei profesioniști avem noi nevoie, ci de cei amatori, de criticii de ocazie!

Cu cât sunt mai simpli, mai de pe stradă, cu atât mai bine!

Din păcate aici există și un neajuns: criticii de ocazie nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă o etică a recenziei. Pentru ei, a discuta despre valoarea cărții tale sau despre valoarea ta ca om e… cam totuna. Și, iată că, vrei, nu vrei, ajungi într-o zonă confuză, în care nu se aruncă cu noroi doar spre cartea ta, ci și spre tine.

Se va spune că, da, autorul este diabolic pentru că… personajul din cartea sa este diabolic! Sau Tipul ăsta n-a citit prea mult la viața sa! Știu eu bine! M-am uitat chiar azi la preferințele lui literare!”. Ori o remarcă drăguță de genul Ha, ha! Ți-am văzut poza! Pari cam psihopat!”

Nota bene… La mine chiar e valabil tot ce am spus. Chiar sunt și diabolic, și malefic, și am puța mică, și… îmi pute gura, și…

(Huiduieli în sală! Torțe aprinse, câini care se zbat în lanț, furci ridicate!)

Și mai sunt și mitoman, pe deasupra! Hai, bre, lăsați furcile! Era o glumă, nu am puța mică! Domnișoara cu pulover albastru, vă jur!

(Întrebări din mai multe colțuri ale sălii)

– Chiar ești mitoman? Ești mincinos?

– Da, sunt un mincinos cronic! Dar nu doare! M-am obișnuit cu… starea asta. Totuși, există și avantaje! Hai să recunoaștem, mitomania este o mană cerească, când vine vorba de scris!

(Un murmur de nemulțumire în sală. Mârâituri! Priviri încruntate. Apoi un strigăt general.)

– Dați-l afară! Afară cu mitomanul ăsta mincinos!

– Stați un pic, bre, că n-am terminat tot ce aveam de spus! Tocmai voiam să vă dezvălui…

– Afarăăă! Puneți mâna pe el!

(Pietre aruncate spre tribună! Răngi de fier zboară, se răsucesc în aer și se îndreaptă spre țeasta vorbitorului.)

– Staaați! Eu voiam să vă invit să… ăăă… vizitați pagina mea oficială, www.uirebit.com

(Scriitorii debutanți asaltează furioși tribuna! Uirebit clipește uluit, apoi face un salt spre o ușă laterală. O deschide și dispare plin de curaj! Mulțimea se năpustește buluc după el)

SFÂRȘITUL ȘEDINȚEI

sedinta-autorii-debutanti-anonimi

Foto credit: South Park

Articolul anterior

Fragment – Volumul 5 („Un bărbat, o fată, o insulă pustie”)

Articolul următor

Recenziile negative = lecții valoroase

  1. Uirebit

    Stați fără grijă! Am scăpat cu viață!

  2. Noroc ca esti intreg inca, dupa asa sedinta!

    • Uirebit

      Da, sunt, însă una din cele 9 vieți ale mele s-a dus 🙂
      (Mai pot participa la maxim 8 ședințe)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Copyright 2018-2020 www.uirebit.com