Scrisul, la fel ca și filmele, pictura, sculptura sau oricare altă artă, se adresează imaginației, nu rațiunii.
Piatra lui de încercare este capacitatea de a transmite EMOȚII, folosind „materialul clientului”, adică imaginația celui „de la celălalt capăt al firului” (receptorul, cititorul).


Chiar dacă ai un IQ mediu, dacă stai bine la capitolul imaginație, poți fi totuși un scriitor bun.

Ideea de bază este să știi să descrii emoția ta (să o arăți, nu să o spui), dar să nu descrii niciodată TOTUL, ci doar crâmpeie. Urmează ca golurile să fie completate ulterior de receptor.

Adevărul este că nimeni nu iubește un scris complet și pedant (scrisul nu este matematică).
Conform proverbului „Un prost aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată”, scriitorul va descrie fugitiv ideea din capul lui, iar cititorii vor încerca să înțeleagă, fiecare în felul său, despre ce fel de piatră este vorba, ce culoare are piatra, la ce adâncime a ajuns… și așa mai departe.

M-aș hazarda să spun că scriitorul și cititorii ocupă poziții diametral opuse și nu mă refer de adversitatea pe care o regăsim pe un teren de tenis, ci mai degrabă de o cooperare de genul profesor-elev.

Unul vrea să ofere, celălalt să primească.

Scopurile sunt diferite, dar adversitatea nu apare decât în momentul în care „elevul” simte că „profesorul” este slab pregătit sau că „materia” predată nu este pe placul lui.

🙂

Spune-le și prietenilor tăi despre acest articol!