Aruncând o privire peste recenziile negative pe care le-am primit (și eu, și cartea mea), am ajuns la câteva concluzii interesante și utile.

1. Dacă un cititor spune „Cartea asta e proastă și nu o recomand”, nu înseamnă în mod obligatoriu că eu, Uirebit, sunt nașpa și că romanul meu e o terfeloagă. Nu neapărat!

M-am uitat nițel peste preferințele literare ale recenzorilor mei și mi-a mai venit inima la loc. E normal ca un cititor pasionat de fantasy și dragoni, și… prințese salvate să acorde o notă proastă unei cărți cu limbaj trivial și scene dure, uneori obscene.

recenzie-negativa

Este doar vina mea că n-am verificat preferințele lui X sau Y ÎNAINTE de a-i oferi gratuit cartea. Mi-o asum!

2. Și dacă tot am pomenit de gratuități, cred că pot desprinde de aici o nouă lecție valoroasă: Oamenii nu prețuiesc prea mult cărțile descărcate gratuit sau primite gratis. E nevoie să plătească pentru ceva, ca să aprecieze în mod corect acel ceva. Deci, gata cu gratuitățile!

3. Care-i publicul meu țintă? Mi-am pus cu toată seriozitatea întrebarea și am ajuns la un mic portret robot al cititorului meu ideal. Iată rezultatele:

CINE VA APRECIA (în general) SCRISUL MEU?

  • femeie;
  • 30-50 de ani;
  • cu un dezvoltat simț al umorului;
  • preferabil, fără studii literare prea aprofundate

Să mă explic, nene Iancule!

sedinta-autorii-debutanti-anonimi

În general, femeile mature posedă din plin simțul umorului și pot aprecia autoironia, sarcasmul și – mai ales – realismul unei cărți. Ele nu se împiedică de factorii numiți eufemistic „limbaj licențios” și „scene nerecomandate minorilor” pentru că au aflat deja că viața chiar este trivială și, adesea, obscenă, dură, oripilantă ș.a.m.d.

În ceea ce privește studiile literare aprofundate, opinia mea sinceră este că acestea îți deschid anumite uși, dar le închid definitiv pe altele. Un masterat sau (Doamne, ferește!) doctorat în literatură reprezintă un fel de ultraspecializare. Îți modifică radical gusturile, te face mai pretențios, iar etapa finală este că devii un snob al literaturii (nu elitist, nu rafinat… n-am zis asta, departe de mine acest gând).

Oricum, fiecare cu ce-și dorește. Eu nu-mi doresc astfel de cititori drept critici și pariez că nici ei nu și-ar dori în ruptul capului să-mi citească elucubrațiile pseudoliterare.

Scrisul meu este simplu (și de aici a plecat cineva atunci când a spus „Uirebit nu a citit prea mult la viața lui și are un vocabular sărac, de licean…”), dar scriu simplu cu un scop: textul să poată fi citit repede, oricând, oriunde, indiferent de cultura și vocabularul cititorului.

Mi-e milă de scriitorii care se screm la fiecare propoziție, încercând să folosească expresii cât mai prețioase, cât mai sofisticate. Alo! Chiar trebuie neapărat să citesc o carte cu dicționarul lângă mine? Dacă da, atunci nu fac parte din publicul tău țintă, domnule autor elevat și prețios!

Revenind, hai să fac un mic sumar al lecțiilor pe care le-am primit și pe care ți le ofer și ție, vizitatorule:

a. Dacă-ți plac dragonii, roboții, detectivii și oltenii, te anunț că n-ai să-i găsești în cartea mea.

b. Dacă ești mocangiu, cu siguranță că recenzia ta va reflecta asta, așa că… scoate banul!

c. Dacă ai doar 20 de ani, mai așteaptă, rogu-te, încă 10 ani. Ce atâta grabă? Viața e lungă!

d. Dacă ești bărbat… îmi pare rău, nu! Am zis NU! Ia-o tu la stânga și eu la dreapta!

e. Dacă râzi ultimul când auzi un banc, nu-ți mai pierde timpul cu gunoiul meu de carte!

uirebit-sut-in-coaie

f. Dacă ai absolvit „la Litere”, iartă-mă! Nu mă urgisi, trece-mă cu vederea! Când o să am nevoie de un corector, redactor, editor, te caut eu, da? Promit!

Cam asta ar fi!

Mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit recenzii negative.

Vă mulțumesc mult pentru lecții!

Zi frumoasă!

Spune-le și prietenilor tăi despre acest articol!