Blogul lui Uirebit

Locul unde fac pe deșteptu'

randurile-evei-ancuta-hamza-blog

Interviu cu EVA ANCUȚA HAMZA în pampasul argentinian


Întrucât m-am gândit că nu doar bloggerii de carte trebuie să-i încurajeze pe scriitori, ci și invers, începând de azi, veți avea parte de o categorie nouă numită „Interviuri Teleportate”.

Prima candidată de pe lista mea este bloggerul literar EVA ANCUȚA HAMZA de pe Rândurile Evei , o persoană pașnică și amabilă (victima ideală!).

După un schimb de emailuri, datorită șarmului meu, am reușit să o conving să-mi ofere acest scurt interviu despre cărți și despre ce înseamnă viața de blogger literar.

Voi fi sincer din capul locului și n-o să vă ascund faptul că sunt un tip cam puturos! Da, pur și simplu mi-a fost lene să iau trenul de Oradea.

Pe de altă parte, ar fi fost curată nesimțire să-i cer Evei să vină la Suceava pe frigul ăsta.

Așa că i-am propus să ne teleportăm undeva, pe un teren neutru și i-am oferit trei variante:

  • Polul Sud,
  • Pampasul argentinian,
  • Marele Zid Chinezesc.

Ea a ales în pripă pampasul argentinian (Ha, ha! Tu pierzi, Eva! Eu aș fi mers pe varianta cu Marele Zid Chinezesc).

Dar cine sunt eu ca să judec alegerile unei femei? Pampasul argentinian să fie!

În fine! O să pocnesc din degete ca să înceapă teleportarea!

 

Uirebit pocnește din degete și… nu se întâmplă absolut nimic. Apoi mai pocnește o dată.

Brusc, dispare din fotoliul comod de acasă și apare pe o pajiște din pampasul argentinian. Se dezechilibrează, alunecă și nimerește cu genunchiul într-o balegă, apoi trage o înjurătură despre morți, despre răniți și despre alegerile femeilor.

Eva e chiar în spatele lui.

 

– Oh, bună, Eva! Mă bucur că ne-a reușit șmecheria cu teleportarea și mă bucur mult că n-ai ales Polul Sud! Ești bine?

– Mda, am aterizat în picioare. Eu cad întotdeauna în picioare! Bună și ție… ăăă… chiar vrei să-ți spun Uirebit?

– Nu neapărat! Poți să-mi spui Uirebit sau Tiberiu sau… Cel mai mare scriitor român în viață… Tu alegi!

– Bine, atunci o să-ți spun Tiberiu! Și mă bucur că am ales pampasul argentinian! N-aș fi crezut niciodată că există peisaje atât de frumoase la celălalt capăt al lumii! E o ocazie unică! Ce se vede acolo, în depărtare?

– Păi, cred că e o cireadă de vaci! Știi… aici nu găsești decât iarbă verde, vaci și balegă! Și vaqueros, desigur!

vaqueros-gauchos-uirebit

– Vaqueros?

– Adică văcari! Argentina e cel mai mare exportator de carne de vită din lume și nici nu-i de mirare. Uită-te și tu în jur, e doar pășune cât vezi cu ochii! Pampasul se întinde pe aproape un milion de kilometri pătrați, iar văcarii de aici (li se mai spune și gauchos) sunt oameni duri și nu dau socoteală nimănui, nici măcar autorităților. De fapt, aici nu prea există autorități. Ofensele se spală în sângele scurs de pe lama cuțitului. Apropo, tu ai cuțit la tine?

– Nn… nu! De ce? Tu ai venit la interviu cu cuțitul?

– Normal!

– Poftim?

– Nici măcar nu te cunosc, Eva! În poze pari inofensivă, dar cu bloggerii de carte nu poți să știi niciodată! Ăăă… nu te speria! Dă-te ușor cu un pas mai în stânga. Încet, foarte încet! Nu fă mișcări bruște!

– Ce se întâmplă?

– Nimic deosebit, dar… mai fă un pas. Așa, gata! Aveai un șarpe yarará chiar lângă gleznă!

– Dumnezeule! E veninos?

– Oho! Și încă cum! Dar – deh! – asta-i situația. Nu eu am ales pampasul argentinian. Din câte îmi amintesc, pinguinii de la Polul Sud nu sunt veninoși.

– Hai să plecăm de aici! Nu-mi plac șer…

– Facă-se voia ta, Eva! Dar mai întâi o să terminăm interviul. Pentru asta am venit aici, nu?

– Mda.

– Uite, hai să facem câțiva pași împreună și să discutăm despre viața de blogger literar din România. Pentru început, spune-le oamenilor câte ceva despre tine.

– Dar șarpele…

– Lasă șarpele, Eva! Ești blogger! Fii profesionistă! Tu vorbești, iar eu mă uit în jur după șerpi. Ok?

– Bine! Ăăă… Bună tuturor! Sunt Eva Anca, o simplă cititoare care și-a redescoperit pasiunea pentru citit în urmă cu vreo 5 ani. Citeam în copilărie și adolescență dar, pe măsură ce anii au trecut, am avut o perioadă în care nu am mai alocat timp cititului.

– Păi…

– Stai că n-am terminat! Am reînceput să citesc pe când fetița mea avea cam trei ani. Soțul meu a venit de la muncă și îmi cumpărase o revistă Libertatea pentru femei, cu o carte din colecția Cărți Romantice. Văzând că mi-a plăcut cartea, a devenit un obicei ca în fiecare vineri să vină acasă cu noua carte a colecției. O vreme am citit doar cărțile din colecție apoi, treptat, am început să-mi cumpăr cărți diverse. Ăla-i un șarpe?

– Nu! Continuă, Eva!

– În momentul în care am descoperit autorii români contemporani, am început să iubesc și mai mult lectura. Am avut surpriza plăcută de a descoperi că avem mulți autori talentați, motiv pentru care am și început să scriu recenzii pe blog. Acum citesc atât autori români, cât și străini, iar în ceea ce privește genurile, nu aș putea spune că am o preferință anume. Citesc atât thrillere, cât și dramă, cărți de acțiune, cărți fantasy, cărți despre război și, desigur, uneori și câte o carte cu tentă romantică sau erotică.

– Spune-mi câte ceva despre numărul de cărți citite pe an. Ai o normă sau…

– Oh, deloc! Nu am făcut niciodată un maraton din citit! Citesc doar atunci când am timp și starea necesară. Deși nu prea se întâmplă să treacă o zi fără să citesc măcar o pagină, am și perioade în care citesc foarte mult și perioade în care abia reușesc să termin 2-3 cărți pe lună. Dar, cum spuneam, pentru mine cititul este o pasiune, o metodă de relaxare și deconectare de la cotidian și nu o cursă contra-cronometru. Hei, ia te uită ce floare interesantă!

uirebit-pampas-argentinian-flori

– Mda, e drăguță! Uite că mai sunt! E plin de flori! Cred că o să mă apuc să-i culeg câteva și soției mele. Tu poți să culegi câteva pentru fetița ta. Aha, că tot veni vorba, la școală ai fost cumva genul de fetiță ochelaristă, retrasă în lumea ei, care poartă permanent o carte sub braț? Te încadrezi cumva în acel profil?

– Am fost întotdeauna timidă și oarecum retrasă, dar aveam totuși 2-3 prietene și vorbeam cu toți colegii. Mi-a plăcut mereu să învăț! Am avut medii de 10 pe linie și o singură medie de 9 prin clasa a 8-a. Abia în liceu am luat-o puțin razna. Nu, n-am fost genul de fetiță ochelaristă cu o carte la ea mereu! Hei! Acelea sunt lame?

uirebit-guanaco

– Nu chiar. M-am documentat nițel înainte de a veni! Sunt guanaco, niște rude apropiate cu lamele. Par blânde, dar să nu te pună păcatul să te apropii de ele!

– De ce? Mușcă?

– Nu. Scuipă! Hmm, am o curiozitate: De ce ai venit în pampas încălțată cu pantofi cu toc cui?

– Păi, era vorba de un interviu, nu de o cursă cu obstacole! Dar tu de ce ai venit cu căciulă, fular, pulover și palton? Ai zis că te-ai documentat!

– Ai dreptate, m-am documentat în ceea ce privește fauna și flora, dar am uitat să verific vremea din Argentina. Cred că sunt vreo 30 de grade. O să dau jos paltonul, bună idee!

– Mai ai și alte întrebări?

– Normal! Abia am început să mă încălzesc! Uite următoarea întrebare: Cine ți-a pus prima carte în mână?

– Dacă îți spun că nu îmi amintesc, mă crezi? Știu doar că toți adulții din familie ne spuneau și ne citeau povești.

– Și așa ți s-a dezvoltat gustul pentru lectură!

– Exact! Am crescut într-o casă plină de cărți și mama mea este o cititoare pasionată. Aș îndrăzni să spun că e cea mai „citită” persoană pe care o cunosc. La fel era și în casa bunicilor materni. Cred că a fost vorba de un cumul de factori și persoane care au contribuit la dezvoltarea gustului meu pentru lectură. Faptul că îi vedeam pe ei citind sau că ne citeau și povesteau mereu… cred că toate astea au contribuit la plăcerea mea de a citi.

– Ce ar trebui să facă o mamă, practic, ca să-și orienteze copilul spre lumea cărților?

002-randurile-evei-ancuta-hamza-blog

– O mamă ar trebui să îi ofere acest exemplu copilului său. Ca mamă, ești prima persoană pe care copilul o ia ca punct de reper, de aceea, dacă te vede citind, va repeta modelul tău. În plus, este important să îi citești copilului de când e mic, pentru că doar așa îl poți obișnui cu frumoasa lume a lecturii. Mama a fost responsabilă cu lecturile care mi-au deschis cu adevărat apetitul pentru cărți. Prin clasa a 7-a, mi-a făcut cadou de ziua mea câteva cărți de Agatha Christie, pe care le-am devorat urgent. În plus, când a apărut la noi prima dată seria Harry Potter, tot mama a fost cea care ne-a cumpărat primele volume. Asta a devenit ulterior o „tradiție”, în sensul că în fiecare an, de Sfântul Nicolae, primeam noul volum Harry Potter.

– Superbă metodă! Hai să revenim la Eva din ziua de azi. Câte ore pe zi aloci blogului? 8 ore le dormi, dar 16 sunt ale tale. Întrucât ești și soție, și mamă, și gospodină, și cititoare pasionată… cât îți mai rămâne pentru blog?

– Eva din ziua de azi trăiește într-un haos personal. Din cele 24 de ore, doar visez să dorm 8 (de obicei mă încadrez undeva între 4 și 6 ore de somn). Restul sunt alocate treburilor casnice: gătit, curățenie, îngrijit familia și toate cele care sunt incluse în treburile unei femei și, desigur, mai e și serviciul meu.

– Ai și serviciu?

– Da! Lucrez de acasă și rareori am parte de zile în care să nu am de lucru. Înainte de a fi blogger, sunt content writer și reprezentant relații cu clienții la un magazin online. Așa că blogul rămâne de obicei pe ultimul loc. Uneori, mi-ar plăcea să pot să aloc blogging-ului măcar 8 ore pe zi. Este o pasiune pe care mi-ar plăcea să o exploatez la maximum. În schimb, sunt perioade când reușesc să scriu zilnic pe blog, dar și perioade când trec zilele fără să mă apropii de blogurile mele. Pentru a crește ca blogger este nevoie de mult timp alocat blogului. În prezent, blogurile reprezintă mai degrabă pasiune decât o sursă de venit, așa că… sunt deseori neglijate.

– E admirabilă echilibristica pe care reușești s-o faci! Bine! Acum să trecem la Eva-sfătuitoarea. Sunt mulți pasionați de carte care visează să-și deschidă un blog literar și să-și facă vocea auzită. Ai, poate, câteva sfaturi pentru ei?

– În primul rând, am spus întotdeauna că un blog de carte merită făcut doar dacă o faci din pură pasiune. Este important, după părerea mea, să își facă blog pentru recenzii doar dacă o fac din dorința de a-și împărtăși impresiile despre cărți, și nu din dorința de a obține colaborări – acestea apar, oricum, atunci când autorii sau editurile își doresc să colaboreze cu tine.

randurile-evei

– La ce ar trebui să se aștepte un viitor blogger de carte?

– La ce să se aștepte? Hmm… la… de toate! Lumea cărților poate fi privită ca un loc magic din exterior, însă, atunci când ajungi să faci parte efectiv din ea, îți dai seama că discuțiile în contradictoriu, atacurile la persoană și certurile fac parte și din această lume, ca din orice alt sector.

În plus, să ai un blog de carte nu prea îți aduce venituri, iar cărțile gratis despre care mulți vorbesc sunt, de fapt, cărți pe care trebuie să le citești și să scrii ulterior despre ele, iar printre toate acestea se pot nimeri și cărți care nu îți vor plăcea. Evident, când te angajezi să scrii recenzia unei cărți pe care o primești, îți asumi că ar putea să-ți placă sau nu cartea respectivă. Este normal să fii sincer în recenzie, însă adevărata problemă nu constă în faptul de a spune ce nu ți-a plăcut, ci în necesitatea de a citi cartea în întregime chiar și atunci când nu îți place, lucru pe care nu ești obligat să îl faci atunci când citești pentru că așa vrei tu, nu pentru că ești „dator” cu o recenzie.

– Și… un blogger ar trebui să aibă un domeniu propriu sau merge și așa, pe o platformă gratuită de genul wordpress sau blogspot?

– În ceea ce privește platforma aleasă, părerea mea este că, dacă își doresc doar să aibă un loc unde să-și expună părerile despre cărțile citite, este în regulă și o platformă gratuită, gen WordPress sau Blogspot. Dacă vor însă să arate cât mai profesional și, eventual, să aibă de câștigat din blog, atunci categoric este necesar să investească într-un blog pe domeniu propriu.

– Ok. Așa gândeam și eu! Acum, dă-mi, te rog, un exemplu de carte pe care ai trântit-o de perete și n-ai mai vrut s-o continui cu niciun chip.

randurile-evei-ancuta-hamza-blog

Interviu cu Eva Ancuța

– Ups! Chiar de pereți n-am trântit-o, deși au fost câteva la care cu greu m-am abținut să n-o fac. Îți voi spune doar două cărți pe care le-am abandonat și, deși am zis că le voi relua cândva, încă nu am revenit asupra lor: „Fetele” de Emma Cline – pentru că n-am reușit să prind firul narativ și mi s-a părut cam aiuristic subiectul, deși descrierea cărții m-a atras să o cumpăr; și „Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau” de Fredrik Backman care, deși e o carte lăudată și pe care mi-am dorit să o citesc, nu a reușit să mă țină prinsă în poveste…

– De ce?

– Poate pentru că am luat-o la citit într-un moment prost ales. S-a întâmplat, exact când tatăl meu își trăia ultimele zile, iar subiectul cărții a fost prea dureros în acele momente.

– Oh, înțeleg! Hai să… trecem la ceva mai puțin trist! Dă-mi un exemplu de carte pe care ai adorat-o și ai dormit cu ea sub pernă.

– De dormit cu o carte sub pernă n-am făcut-o, pentru că țin prea mult la cărțile mele ca să risc să le distrug, însă există o carte pe care am ținut-o mult timp în brațe – un lucru destul de nespecific mie. E vorba de „Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga. E o carte extraordinară, pe care o recomand cu încredere oricui. Autoarea și-a dorit să reabiliteze numele lui Vlad Țepeș, iar eu sunt de părere că i-a reușit perfect.

– De ce?

– Pentru că este o carte care combină istoria cu imaginația, o carte foarte bine documentată, dar documentată temeinic și serios, dincolo de detaliile pe care ni le oferă istoricii.

– Frumos! Acum urmează o întrebare care te va provoca: Dă-mi un exemplu de personaj literar feminin pe care l-ai adorat și alături de care ai trăit aventuri minunate, ai plâns, ai râs, ai vibrat. Stai, că n-am terminat! După aia, dă-mi un exemplu de personaj literar masculin atât de antipatic, încât ți-ai fi dorit să-l tai feliuțe cu drujba și să-l îngropi în grădina din spatele casei.

– Oh, chiar că e o provocare întrebarea asta! Sunt sigură că, de-a lungul existenței mele de cititoare, am întâlnit numeroase personaje din ambele categorii. O să ți le spun pe primele care-mi trec prin minte. Ca personaj feminin adorabil o menționez pe Ambra din cartea „Don’t cry, just fly” de Georgiana Vâju. Alături de acest personaj, am trăit aventuri de tot soiul și emoții diverse. Iar în categoria personajului masculin antipatic… îmi vine în minte Gabi, logodnicul Elei, din „Infidela” de Daniela Faur. Chiar m-a enervat teribil comportamentul lui!

– Orice om pasionat de cărți visează să se întâlnească cândva cu anumiți scriitori preferați și să le strângă mâna. Fă-mi un Top 3 din autorii români contemporani preferați de tine!

– Mi-e tare greu să fac un top 3 al autorilor români contemporani pe care îmi doresc să îi întâlnesc. Uite, o să încerc, dar să știi că ordinea este strict aleatorie: Georgiana Vâju, Theo Anghel și Marius Albert Neguț

– Primele două nume îmi sunt familiare! Iar acum…

– Hei, Tiberiu, uite acolo! Un râu!

– Da, e un râu cu apă mocirloasă. Și pun pariu că-i plin de caimani!

– E foarte cald aici și… mi-e cam sete! Mai stăm mult? Mai ai întrebări?

– Doar vreo două sau trei. Ăăă… poți să-mi faci și un Top 3 format din autorii străini contemporani pe care îi îndrăgești?

– Desigur! Asta-i simplu! Top 3 autori străini: Ken Follett, Agnes Martin-Lugand și Nicholas Sparks.

– Nicholas Sparks e singurul din care am citit ceva. Hopa! Pot să jur că am văzut un caiman!

– Unde? Unde?

– Glumeam, Eva! Deci Ken Follett și Agnes Martin-Lugand… O să-i caut pe amândoi cu prima ocazie când voi ajunge într-o librărie. Asta presupunând că voi mai ajunge vreodată să văd interiorul unei librării. Să fiu al dracului, chiar era un caiman! Hai să ne îndepărtăm! Oare cât de repede poate alerga un caiman?

– Habar n-am! Ai zis că te-ai documentat!

– Ei, m-am documentat eu, dar… Dacă tot veni vorba de librării, hai să presupunem că tocmai ai intrat într-una și că ai chef să-ți alegi o carte!

– Pe bune?

– Da, lasă caimanii! Acum ești într-o librărie! Vezi în jur sute de cărți aranjate pe zeci de rafturi. Cum alegi? Cum procedezi? Coperta? Grosimea cărții? Recenziile citite? Recomandările prietenilor? Sau… frunzărești pur și simplu cartea? După ce criterii ți se „lipește” o carte de mână?

– Of, nu știu! Alegerea unei cărți… se poate baza pe un cumul de factori sau pe un impuls de moment. Oricum, grosimea cărții este ultimul criteriu de care țin cont. În schimb, mă poate atrage coperta!

– Aha! Coperta! Știam eu! Știam, știam!

– Dar nu numai coperta! Și titlul cărții sau faptul că am văzut cartea recomandată pe undeva. În momentul în care o copertă sau un titlu îmi atrage atenția, citesc descrierea cărții și, eventual, o și frunzăresc puțin, ca să-mi fac o idee despre stilul de scris. Dacă îmi place ceea ce descopăr, o cumpăr!

– Exact la fel procedez și eu, atât doar că, uneori, mai dau și cu banul!

– Ha, ha! Ce amuzant ești! Hai să plecăm odată! Hai, pocnește din degete! Nu mai vreau pampas, nu mai vreau Argentina!

– Dar ce vrei?

– Vreau acasă, Tiberiu! Jur că nu mai pun piciorul pe aici în viața mea! Șerpi, caimani…

– Pume, jaguari!

– Poftim? Unde?

– Nu, încă nu sunt aici. Dar există! M-am docu…

– Pocnește din degeteee! Vreau acasă, la Oradea!

– Sau la Suceava! Cine știe… Ar fi tare trist dacă aș ajunge eu la Oradea și tu la Suceava.

– Cum adică? Să ajungem… invers? E posibil așa ceva?

– De unde să știu? E prima oară când fac un interviu teleportat.

– Măi, psiho… Tiberiu! Abia acum îmi spui asta?

– Nu te mai enerva, Eva! De ce te tot enervezi? Parcă ziceai că lucrezi în relații cu publicul! Credeam că ai nervii tari! Totul o să fie bine! Mai am doar o ultimă întrebare și gata!

– Atunci pune-o odată și hai să plecăm!

– Ah, uitam ceva important!

– Ce faci, omule? Lasă telefonul! Nici măcar nu ai semnal aici!

– Știu, știu, dar voiam să-ți fac o poză! Fără poză, n-o să ne creadă nimeni că am fost în pampasul amazonian. Hai, zâmbește! O să apară pe blog! O s-o vadă citito…

– Dumnezeule Mare! Mă jur că e pentru ultima oară când mai dau un interviu cuiva! Bine, zâmbesc, poftim! Acum pune întrebarea de final și… hai să plecăm la… la Oradea, Suceava, Turnu Măgurele… ce-o fi! Nu mai contează!

randurile-evei-ancuta-hamza-blog

– Ok, dar te avertizez că e o întrebare grea. Uite… știm și unul, și celălalt că există o mică lume a bloggerilor pasionați de cărți cu toate afinitățile ei, calitățile, defectele aferente, bârfele și, uneori, simpatiile ori antipatiile de tip Cosa Nostra. De fapt, chiar tu ai amintit de ea mai înainte. Fiind ultima întrebare, o să-ți dau un pic de furcă pentru că…

– Scurteaz-o, că mă doare capul!

– Bine, varianta scurtă: Privește așa, adânc în inima ta și fă-mi un Top 5 al blogurilor de carte pe care le îndrăgești.

– Aaah, tu și topurile tale! Te urăsc! Să știi că o să scriu și pe blog despre asta!

– Hai, lasă prostiile. Fii profesionistă! Răspunde-mi la întrebare. Top cinci bloguri preferate. Acum să te văd!

– Hmm! Uf, o să-ți spun un Top 5 bloguri pe care le urmăresc cu mare drag și nu mai rânji, că al tău nu e printre ele:

1. Ar fi… Analogii Antologii

2. Porția de citit/Lifestyle by Cătă

3. Tot despre/Adriana Ivan

4. Ups Blog

5. și Crâmpeie de suflet

Bine? Am terminat?

– Da, am terminat, dar, înainte de a ne despărți, vreau să îți mulțumesc pentru amabili…

– Pocnește din degete, că te sparg! Nu glumesc!

Uirebit oftează, apoi ridică mâna în sus și pocnește din degete. Eva dispare în neant. Poate la Oradea… poate la Suceava… Apoi dispare și Uirebit.

Pampasul argentinian rămâne golaș. Iarbă, flori… balegă.

O tufă se mișcă. De după ea apare o pumă mare și flămândă.

Spune-le și prietenilor tăi despre acest articol!


Articolul anterior

Sunt doar un trol frustrat și merit un șut

Articolul următor

O săptămână fără internet (test de voință)

  1. Nikos

    Doamneeee… am ras ca prostu !!! E fain in pampas 🙂

    • Uirebit

      Mulțumesc, Nikos!
      Da, pampasul e interesant, dar nu cred c-o să mai pun vreodată piciorul pe acolo 🙁

  2. Multumesc pentru interviu! De mult nu am mai ras atat, ca acum!
    Norocul meu ca a functionat teleportarea si m-a adus acasa, in Salonta, nu pe ceva coclauri unde mai dadeam de cine stie ce alte lighioane. Pfff, ce noroc!

    • Uirebit

      Mă bucur să aud că ești bine, Eva! Chiar începusem să mă îngrijorez.
      Cât despre mine, la plecare eram în sufragerie, dar la întoarcere am ajuns în toaletă. 🙁

  3. Mie mi-a plăcut foarte mult „Fetele”. M-a „marcat” oarecum. Sper să revii asupra ei cândva.

  4. liliana

    Haios dar trist! 🙁 Ai multe munci pe cap si nu este deloc bine sa dormi numai 4 sau 6 ore pe noapte!! Plus ca este aiurea daca lucrezi de acasa si amesteci viata profesionala cu viat de familie si iese un amestec total….. Ia-o mai incet!!!

  5. Foarte fain interviul. Am tras o portie zdravana de ras. 😀 Ca tot e cu portia. 😛

  6. Inedit interviu și autentic. Și Porția de citit și Crâmpeie sunt și pe lista mea.

  7. Dana

    Savuros și tare fain interviu, a fost o plăcere să îl citesc!!! Dacă alegeai Suceava, ne vedeam toți trei.
    Va felicit și mulțumesc pentru nominalizare, Eva! 😍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright 2018-2020 www.uirebit.com