Lunile de iarnă au trecut ca un fum. Binecuvântata odihnă a țăranului mi-a lăsat timp ca să lenevesc câteva ore pe zi; acum puține lucruri îmi mai ocupau brațele. Făceam de mâncare și-i duceam și bătrânei, îi aprindeam focul în sobă și, uneori, ne mai petreceam timpul discutând, dar ce putea ea să-mi spună și ce puteam eu să-i spun?

Era o femeie simplă, nu citise la viața ei nicio carte și nici nu călătorise nicăieri. Lumea ei era foarte strâmtă; anii trecuseră peste ea în aceeași rutină zilnică, aceleași obiceiuri. Grădina de legume, livada, ogorul cu toate lucrările lui… vaca și restul animalelor.

Poți să trăiești mult, chiar și 99 de ani, dar, dacă lumea ta e strâmtă și dacă singurul tău drum este cărarea bătătorită dintre grajd și casă… se mai cheamă oare că ai trăit?

Citește mai mult