Recenzie carte Despre Omul Frumos de Dan Puric

Am tot auzit de Dan Puric și de cărțile lui, dar a fost nevoie să ajung întâmplător fața în față cu una din ele ca să ajung s-o răsfoiesc (mi-a împrumutat cineva „Despre Omul Frumos” și mi-am zis să văd și eu cu ce se mănâncă).
Are vreo 170 de pagini și am parcurs-o în jumătate de zi, apoi am închis-o, am pus-o pe noptieră și m-am culcat. Era cam miezul nopții.
M-am trezit într-un vis ciudat, dar plăcut.
Se făcea că mă plimbam de colo-colo printr-o Românie futuristă și – culmea! – toți oamenii pe care-i întâlneam erau zâmbitori, politicoși…
Strada nu era presărată cu semințe de floarea soarelui, n-am văzut chiștoace, nici ambalaje de plastic. Coșuri de gunoi existau la tot pasul. Și bănci.
Câinii maidanezi dispăruseră cu desăvârșire. Fuseseră trimiși „la culcare”.
Cerșetorii din fața supermarketurilor erau o specie dispărută. La fel și manelele!
Trenurile ajungeau în gară exact la ora la care trebuiau să ajungă. Autostrăzile nu aveau gropi. Șoferii nu mergeau cu 120 de kilometri la oră prin localitate. Casele nu aveau garduri pentru că nimeni nu fura de la nimeni (se părea că poliția urma să fie desființată).
Nemții și americanii primeau burse de studii la noi (cică România avea cel mai performant sistem de învățământ de pe glob).
Austriecii și israelienii venea să se opereze în spitalele din România (cele mai curate spitale, cu personal politicos și uman, dotate cu tehnică de vârf și păstorite de doctori care iubeau oamenii).
Tocmai mă îndreptam spre Parlament ca să văd ce minuni se petrecuseră pe-acolo, când mi-a tras nevastă-mea un cot în gură și… m-am trezit.
Păcat! Mai erau multe de văzut.
Îi dau cinci stele lui Dan Puric pentru că mă face să visez mai frumos decât pelinul negru.
Și mă face să nădăjduiesc.
Și… să zâmbesc!

Nu-s perfecționist, dar…

Gata și corectura volumului 1.

Au existat peste o mie de greșeli gramaticale și de punctuație și de tastare.

După multe doze de bere și multe ore, am reușit să termin.

Acum voi urca pe Create Space varianta corectă.

De asemenea, trebuie să mă ocup nițel și de copertă (diacriticile, bată-le vina!).

După care… începem aceeași poveste cu volumul 2. Și tot așa…

Curaj, Tiberiu!

Cum să faci supă de pui?

Serios? Chiar nu știi cum să faci supă de pui?

Te-nvăț eu!

Primul pas e să mergi la magazin și să iei tacâmuri de pui (nu pulpe).

Ajungi acasă, pui tacâmurile-n oală (nespălate, desigur), adaugi 3 litri de apă de la robinet și pui totul la fiert.

Până fierbe, poți să bei o bere.

Când începe să fiarbă, presari pe deasupra sare, piper și… câte ceva din condimentele pe care le ai prin casă (fără prea multă alegere).

Poți să bei a doua bere… că oricum n-ai altceva de făcut.

Peste alt sfert de oră cureți două cepe, un morcov și un cartof, le tai juliene (ce-o fi aia?) și le arunci în oală.

Plus tăiței. Nu uita de TĂIȚEI!

Și… e momentul pentru a treia bere.

Ahaaa… bulion ai? Pune musai 2 linguri. Sau 3.

Fie… 4.

Du-te repede în grădină și adu niște leuștean (și spală-l, fir-ai tu să fii de nesimțit, nespălat, mâzgâlit și neatent!!!).

Smântână ai? Nu-i nimic, dacă n-ai. E bun și laptele. Pune-l direct în oală, ca să nu se mai chinuie fiecare să-l adauge-n farfurie (economisim timp).

Putem bea și-a patra bere, nu?

Curăță cinci căței de usturoi și aruncă-i și pe ăia la fiert.

Peste încă o jumătate de oră, oprești focul de sub oală și GATA!

Arată fain, nu? Hai, bagă și-a cincea bere…

Nu-ți place? Cum adică „nu-ți place”?

Serios?!

Dacă nu-ți place, fă tu mai bine 🙁

PS.

La naiba! Am uitat că azi e vineri și nevastă-mea ține post. Of, iar o să mănânc singur supa mea de pui. Plus… a șasea bere.

Sau eu mănânc carnea și ea supa (că doar fără carne e de post). Sau… nu.

Uite, dom’le, câte mofturi! Așa-mi trebuie dacă-s bou și m-apuc de gătit!

Unde-i a șaptea bere?

E ultima oară când mai gătesc! Mă jur!!!

🙁

 

Actualizare (după 6 ore):

Of, ce durere de cap! Ce durere afurisităăă!

Supă de pui mi-a trebuit?

Actualizare (după două zile):

Carnea am mâncat-o eu, iar supa a plecat la câini.

Au strâmbat din nas și au refuzat s-o mănânce. Probabil, am pus prea multe condimente. (Caz închis)