E greu să găsești un traducător de ficțiune

Zilele astea am tot încercat să găsesc un traducător pentru cartea mea (volumul 1) și am contactat trei persoane.

Din păcate, primii doi sunt deja „luați”. Cât despre al treilea… nu era persoana potrivită.

Am demarat o licitație pe un site de antreprenori (freelancers).

Prima condiție (capitală) este ca persoana să locuiască în prezent în SUA (de minim 10 ani).

Poate că există americani iubitori de literatură și de gramatică care știu bine și limba română.

Sau poate că sunt români emigrați de 10-20 de ani în State și ar putea face treabă bună. Cine știe…

Să vedem ce-o să iasă. Chiar sunt curios!

Actualizare:

Au trecut două zile și am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și dornici să mă ajute cu traducerea cărții.

Din păcate, încă n-am găsit acea rara avis. Continuăm!

Azi public „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” – volumul 2

Deși varianta originală a volumului 2 avea 550 de pagini, am decis s-o „tai” în două. Una de 227 de pagini și… restul (care va deveni volumul 3, după editare).

Ce rost are să public ditamai tomul de 550 de pagini? E descurajant și pentru cititor (la preț mă refer) și pentru mine (la editare mă refer).

O să-i pun o copertă cu fundal albastru închis. E o culoare elegantă.

Mergem înainte! Aștept s-o citiți și să mă „forfecați” pe Goodreads și Amazon. Kritika kontează!

Recenzie carte Despre Omul Frumos de Dan Puric

Am tot auzit de Dan Puric și de cărțile lui, dar a fost nevoie să ajung întâmplător fața în față cu una din ele ca să ajung s-o răsfoiesc (mi-a împrumutat cineva „Despre Omul Frumos” și mi-am zis să văd și eu cu ce se mănâncă).
Are vreo 170 de pagini și am parcurs-o în jumătate de zi, apoi am închis-o, am pus-o pe noptieră și m-am culcat. Era cam miezul nopții.
M-am trezit într-un vis ciudat, dar plăcut.
Se făcea că mă plimbam de colo-colo printr-o Românie futuristă și – culmea! – toți oamenii pe care-i întâlneam erau zâmbitori, politicoși…
Strada nu era presărată cu semințe de floarea soarelui, n-am văzut chiștoace, nici ambalaje de plastic. Coșuri de gunoi existau la tot pasul. Și bănci.
Câinii maidanezi dispăruseră cu desăvârșire. Fuseseră trimiși „la culcare”.
Cerșetorii din fața supermarketurilor erau o specie dispărută. La fel și manelele!
Trenurile ajungeau în gară exact la ora la care trebuiau să ajungă. Autostrăzile nu aveau gropi. Șoferii nu mergeau cu 120 de kilometri la oră prin localitate. Casele nu aveau garduri pentru că nimeni nu fura de la nimeni (se părea că poliția urma să fie desființată).
Nemții și americanii primeau burse de studii la noi (cică România avea cel mai performant sistem de învățământ de pe glob).
Austriecii și israelienii venea să se opereze în spitalele din România (cele mai curate spitale, cu personal politicos și uman, dotate cu tehnică de vârf și păstorite de doctori care iubeau oamenii).
Tocmai mă îndreptam spre Parlament ca să văd ce minuni se petrecuseră pe-acolo, când mi-a tras nevastă-mea un cot în gură și… m-am trezit.
Păcat! Mai erau multe de văzut.
Îi dau cinci stele lui Dan Puric pentru că mă face să visez mai frumos decât pelinul negru.
Și mă face să nădăjduiesc.
Și… să zâmbesc!

Cititorul are întotdeauna dreptate? Ei, căcat!

Cea mai proastă politică pe care o poate lua un scriitor în brațe este „O să-i mulțumesc pe toți cititorii mei!”

Prostii! Nimic mai jalnic și mai fals!

Am observat prin recenziile primite pe Goodreads critici de genul:

  • Uirebit își masturbează mintea;
  • Uirebit nu știe să scrie;
  • Uirebit n-a citit prea mult la viața lui;
  • Uirebit are un vocabular sărac;
  • Uirebit folosește dialoguri superficiale;
  • Uirebit scrie despre pulă-n pizdă;
  • Uirebit nu are potențial;
  • Uirebit este o nulitate literară…

Și alte căcaturi asemănătoare.

Am o veste pentru toți cei care nu-mi agreează scrisul: eu scriu pentru mine și pentru cei care gândesc asemenea mie. Sună ok?

Dacă nu-ți place cum scriu, nu ești obligat să-mi citești cartea până la capăt, dragă cititorule! Dă cu ea de perete! Sau șterge-o de pe laptop/telefon.

Nu cumpăra cartea mea așa, ca boul! Citește mai întâi câteva fragmente din ea. Tocmai de aia am postat pe site fragmentele, pentru ca tu să știi dinainte cu ce ai de a face (și cu cine).

Așadar și… prin urmare…

Dacă nu-ți place cum scriu, e dreptul tău constituțional să-ți păstrezi banii în buzunar! Cumpără-ți o shaorma și fii fericit!

Eu unul sunt deja.

Știi de ce? Pentru că scriu exact așa cum îmi place și pentru că mă doare-n cur dacă am sau nu potențial literar.

Poftă bună la shaorma!

Gata cu alcoolul

Am opt săptămâni de când am dat-o „pe ulei”. Din nou…

S-a ales praful din editarea volumului 2 (practic, n-am mai lucrat nimic).

Or fi și scriitori bețivi pe lumea asta, dar eu nu fac parte din tagma lor. Sau sunt bețiv, sau sunt scriitor (nu le pot face pe ambele). Așa că renunț la alcool. Cu bucurie!

Mă întorc la cartea mea (editarea s-a oprit la pagina 200 din 500).

Actualizare:

La dracu’! Am uitat complet că mai am încă zece beri în cămară.

Ok… întâi le dau gata pe alea și DUPĂ aia mă las.

Mda…

Nu-s perfecționist, dar…

Gata și corectura volumului 1.

Au existat peste o mie de greșeli gramaticale și de punctuație și de tastare.

După multe doze de bere și multe ore, am reușit să termin.

Acum voi urca pe Create Space varianta corectă.

De asemenea, trebuie să mă ocup nițel și de copertă (diacriticile, bată-le vina!).

După care… începem aceeași poveste cu volumul 2. Și tot așa…

Curaj, Tiberiu!

Cum să faci supă de pui?

Serios? Chiar nu știi cum să faci supă de pui?

Te-nvăț eu!

Primul pas e să mergi la magazin și să iei tacâmuri de pui (nu pulpe).

Ajungi acasă, pui tacâmurile-n oală (nespălate, desigur), adaugi 3 litri de apă de la robinet și pui totul la fiert.

Până fierbe, poți să bei o bere.

Când începe să fiarbă, presari pe deasupra sare, piper și… câte ceva din condimentele pe care le ai prin casă (fără prea multă alegere).

Poți să bei a doua bere… că oricum n-ai altceva de făcut.

Peste alt sfert de oră cureți două cepe, un morcov și un cartof, le tai juliene (ce-o fi aia?) și le arunci în oală.

Plus tăiței. Nu uita de TĂIȚEI!

Și… e momentul pentru a treia bere.

Ahaaa… bulion ai? Pune musai 2 linguri. Sau 3.

Fie… 4.

Du-te repede în grădină și adu niște leuștean (și spală-l, fir-ai tu să fii de nesimțit, nespălat, mâzgâlit și neatent!!!).

Smântână ai? Nu-i nimic, dacă n-ai. E bun și laptele. Pune-l direct în oală, ca să nu se mai chinuie fiecare să-l adauge-n farfurie (economisim timp).

Putem bea și-a patra bere, nu?

Curăță cinci căței de usturoi și aruncă-i și pe ăia la fiert.

Peste încă o jumătate de oră, oprești focul de sub oală și GATA!

Arată fain, nu? Hai, bagă și-a cincea bere…

Nu-ți place? Cum adică „nu-ți place”?

Serios?!

Dacă nu-ți place, fă tu mai bine 🙁

PS.

La naiba! Am uitat că azi e vineri și nevastă-mea ține post. Of, iar o să mănânc singur supa mea de pui. Plus… a șasea bere.

Sau eu mănânc carnea și ea supa (că doar fără carne e de post). Sau… nu.

Uite, dom’le, câte mofturi! Așa-mi trebuie dacă-s bou și m-apuc de gătit!

Unde-i a șaptea bere?

E ultima oară când mai gătesc! Mă jur!!!

🙁

 

Actualizare (după 6 ore):

Of, ce durere de cap! Ce durere afurisităăă!

Supă de pui mi-a trebuit?

Actualizare (după două zile):

Carnea am mâncat-o eu, iar supa a plecat la câini.

Au strâmbat din nas și au refuzat s-o mănânce. Probabil, am pus prea multe condimente. (Caz închis)

Sunt un vierme al gramaticii

M-am apucat de corectat cartea mea (volumul 1).

Am tot amânat (decesul și înmormântarea matușii mele a fost un pretext ideal), dar azi m-am apucat de treabă.

M-am uitat pe manuscrisul corectat de profesoara mea de gramatică și… jale mare… greșeli după greșeli. Sunt un vierme al gramaticii.

Mă credeam mare geniu literar, dar nici pe departe.

Mă bucur că am apelat la cineva „să dea cu roșu” peste tâmpeniile mele.

Dar destul.

Mă duc să mă ascund undeva. Sau, mai bine, continui să corectez.

La o viteză de 70 de pagini pe zi, sper să termin în 8-9 zile.

Urăsc gramatica!

Bărbații, în general, nu sunt mocangii

Acum o săptămână, cei de la Banca Transilvania mi-au trimis un email. Eram invitat să particip la o conferință gratuită despre „Managementul conflictelor”.

Lector: Zoltan Veres. Durata: 3 ore. Locația: Suceava, Hotel Zamca

Întrucât am o personalitate „maro”, mi-am zis că nu mi-ar strica niscaiva informații despre cum să-ți ții nervi-n frâu (mai ales că totul era moca).

Așa că mocangiul din mine s-a trezit, și-a luat nevasta și… „Hai la conferință , dragă, să ne culturalizăm!”.

Erau vreo 200 de persoane în sală, de unde rezultă că nu sunt eu singurul mocangiu din Suceava.

Peste 90% erau femei, de unde rezultă că femeile, în general, sunt mai mocangioaice decât bărbații.

Urmașe de-ale Evei de toate culorile, mărimile și formele.

Dacă voi avea vreodată intenția să ies la agățat de mână cu nevastă-mea, o conferință ținută de Zoltan Veres este cel mai potrivit loc.

Dar eu nu eram acolo pentru noi cunoștințe, ci pentru culturalizare.

Zoltan nu mi-a zis nimic nou, așa că, după o oră jumate de plictiseală, am șters-o de acolo ca un mișel fără să țin cont de protestele nevesti-mii care-l privea pe Zoltan cu interes, roșie la față și cu ochii scânteind.

Mda…

Conferința noastră s-a mutat în magazinele din Suceava. Le-am luat la puricat. Eu am vizitat raioanele auto și, desigur, cele de băuturi (una n-o exclude pe cealaltă), iar jumătatea mea pe cele de detergenți, fiare de călcat, aspiratoare și blendere… prostii din astea.

La sfârșit m-am uitat pe nota de plată și am înghițit în sec. Mi-a părut tare rău că nu am rămas la conferință. Mare prostie! Trebuia să fi rămas.

Îmi pare rău, Zoltan!

PS.
Dar berea sârbească pe care am cumpărat-o de la Auchan a fost super!