Altă editură care se pișă pe mine

Stimate domnule XY,

Vă scriu în legătură cu propunerea de publicare a volumului dumneavoastră Un bărbat, o fată, o insulă pustie, pentru care vă mulțumim.

Regretăm, dar consiliul editorial a decis neincluderea acestuia în planul nostru editorial.

Vă aşteptăm pe viitor cu eventuale alte propuneri.

Cu cele mai bune gânduri,
QZ

Ocupă-te de un singur lucru (dacă ești deștept)!

Zilele acestea am învățat pe propria-mi piele că nu e ok să te îndepărtezi de harul pe care ți l-a dat Dumnezeu.

Dacă El a spus „Omul acesta trebuie să scrie!”, atunci nu vei fi fericit cosind iarbă sau schimbând prize ori uitându-te toată ziua de Discovery Chanel.

Nu mă simt ok. Dimpotrivă!

Trebuie să reiau lucrul la volumul 3 și să le las dracului pe celelalte.

Un scriitor care nu scrie nu valorează nici cât o ceapă degerată.

Ce am învățat cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei?

Dimineața, pe la 9, m-am prezentat la locul convenit în costum „de scandal” și mi s-au înmânat câțiva saci din plastic și o pereche de mănuși de protecție. Apoi… la treabă, Tiberiu!

M-am bucurat că eram singur în zona repartizată. Puteam să lucrez liniștit, fără să fiu nevoit să port discuții de complezență.

Peste parcarea de la intrarea în oraș parcă plouase cu gunoaie. Boscheții, iarba înaltă de la marginea drumului… totul era „botezat” cu mizerie și deșeuri.

În trei ore, am adunat cam opt saci plini cu diverse porcării. Într-o parcare, turiștii aruncă de toate. Topul arată cam așa:

– tacâmuri și farfurii din plastic;

– pamperși (folosiți, evident);

– pungi din plastic de toate mărimile și culorile;

– Bidoane din plastic (PET-uri) de toate neamurile;

– chiștoace;

– Lingurițe de plastic pentru cafea și muulte pahare.

Concluzia?

Dacă nu găsim rapid o soluție pentru reciclarea 100% a plasticului, o să ne ia dracu’ pe toți! O să ajungem să înotăm în deșeuri de plastic. Sau o să dăm foc deșeurilor și-o să ne otrăvim cu totul puținul aer care ne-a mai rămas.

Nu-i de glumă, oameni buni…

Viitorul nu sună bine.

M-am înscris voluntar la „Ziua Mondială a Curățeniei” – Let’s Do It Romania

Pentru că m-am săturat să văd străzile și parcurile noastre sufocate de gunoaie, am ales să fiu o picătură în oceanul Let’s Do It Romania.

Ziua Mondială a Curățeniei este pe 15 septembrie (deși ar trebui sărbătorită în fiecare zi).

Activitățile ce vor fi desfășurate arată cam așa:

Dacă și ție îți pasă de viitorul lumii, arat-o! Fii voluntar!

Mișcă-ți curul tău gras din fotoliu și hai să ne adunăm cu toții la curățenie pe 15 septembrie.

Te poți înscrie și tu aici: Leț Do It Rumenia

Secretul meu rușinos!

A sosit momentul adevărului, oameni buni! Am o taină și nu mai pot s-o țin în mine. Am s-o strig în cele patru zări:

 – Bună, mă numesc Tiberiu și sunt dependent de usturoi! Nah, c-am zis-o! Gata! M-am eliberat!

Dacă trece o zi fără să mânânc usturoi, intru în depresie și nivelul meu de dopamină atinge subsolul.

Doza mea zilnică este de 12 căței de usturoi. Dă-mi mai puțin când m-așez la masă și-ai să vezi imediat cum arată un om bosumflat.

Dă-mi mai mulți și ai să vezi cum arată fața unui om care privește Nirvana.

Dependența mea mă obligă să stau mai mult pe acasă și să scriu toată ziua pe laptop (așa s-a născut, probabil,  cartea mea).

Singurele dăți când nu-mi iau doza de dimineață sunt puținele ocazii sociale de la care nu mă pot sustrage. Dar revin repede acasă și dau iama înfrigurat în căciuliile de usturoi din cămară.

Să ridice primul piatra cel care nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

 

PS.

Imaginați-vă prin ce calvar trece nevastă-mea de 22 de ani încoace! Puteți?

Da… sunt dependent de usturoi! Nu mă condamnați!

Din câte am auzit, e ok să fii diferit!

Pace vouă!

Libre Office 6 m-a făcut să bocesc!

Ca utilizator de Ubuntu, folosesc pentru scriere platforma Libre Office.

De curând, am făcut o actualizare și am trecut de la versiunea nr. 5 la nr. 6

MARE GREȘEALĂ!

Toate liniuțele de dialog, în toate fișierele, au devenit buline.

Acum încerc să dreg busuiocul…

Mulțumesc, Libre Office!

E greu să găsești un traducător de ficțiune

Zilele astea am tot încercat să găsesc un traducător pentru cartea mea (volumul 1) și am contactat trei persoane.

Din păcate, primii doi sunt deja „luați”. Cât despre al treilea… nu era persoana potrivită.

Am demarat o licitație pe un site de antreprenori (freelancers).

Prima condiție (capitală) este ca persoana să locuiască în prezent în SUA (de minim 10 ani).

Poate că există americani iubitori de literatură și de gramatică care știu bine și limba română.

Sau poate că sunt români emigrați de 10-20 de ani în State și ar putea face treabă bună. Cine știe…

Să vedem ce-o să iasă. Chiar sunt curios!

Actualizare:

Au trecut două zile și am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și dornici să mă ajute cu traducerea cărții.

Din păcate, încă n-am găsit acea rara avis. Continuăm!

Azi public „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” – volumul 2

Deși varianta originală a volumului 2 avea 550 de pagini, am decis s-o „tai” în două. Una de 227 de pagini și… restul (care va deveni volumul 3, după editare).

Ce rost are să public ditamai tomul de 550 de pagini? E descurajant și pentru cititor (la preț mă refer) și pentru mine (la editare mă refer).

O să-i pun o copertă cu fundal albastru închis. E o culoare elegantă.

Mergem înainte! Aștept s-o citiți și să mă „forfecați” pe Goodreads și Amazon. Kritika kontează!

Recenzie carte Despre Omul Frumos de Dan Puric

Am tot auzit de Dan Puric și de cărțile lui, dar a fost nevoie să ajung întâmplător fața în față cu una din ele ca să ajung s-o răsfoiesc (mi-a împrumutat cineva „Despre Omul Frumos” și mi-am zis să văd și eu cu ce se mănâncă).
Are vreo 170 de pagini și am parcurs-o în jumătate de zi, apoi am închis-o, am pus-o pe noptieră și m-am culcat. Era cam miezul nopții.
M-am trezit într-un vis ciudat, dar plăcut.
Se făcea că mă plimbam de colo-colo printr-o Românie futuristă și – culmea! – toți oamenii pe care-i întâlneam erau zâmbitori, politicoși…
Strada nu era presărată cu semințe de floarea soarelui, n-am văzut chiștoace, nici ambalaje de plastic. Coșuri de gunoi existau la tot pasul. Și bănci.
Câinii maidanezi dispăruseră cu desăvârșire. Fuseseră trimiși „la culcare”.
Cerșetorii din fața supermarketurilor erau o specie dispărută. La fel și manelele!
Trenurile ajungeau în gară exact la ora la care trebuiau să ajungă. Autostrăzile nu aveau gropi. Șoferii nu mergeau cu 120 de kilometri la oră prin localitate. Casele nu aveau garduri pentru că nimeni nu fura de la nimeni (se părea că poliția urma să fie desființată).
Nemții și americanii primeau burse de studii la noi (cică România avea cel mai performant sistem de învățământ de pe glob).
Austriecii și israelienii venea să se opereze în spitalele din România (cele mai curate spitale, cu personal politicos și uman, dotate cu tehnică de vârf și păstorite de doctori care iubeau oamenii).
Tocmai mă îndreptam spre Parlament ca să văd ce minuni se petrecuseră pe-acolo, când mi-a tras nevastă-mea un cot în gură și… m-am trezit.
Păcat! Mai erau multe de văzut.
Îi dau cinci stele lui Dan Puric pentru că mă face să visez mai frumos decât pelinul negru.
Și mă face să nădăjduiesc.
Și… să zâmbesc!